Finalizarea proiectul “Modernizare DJ 608 Plugova (DN6) - Globurău- Costiș - Borugi- Cornereva – Obița - Rusca (DN6)”
Prin proiect au fost modernizați 41,377 km de drum județean în intravilanul și extravilanul localităților. Populația din localitățile străbătute de drumul județean modernizat reprezintă beneficiarii direcți ai investiției.
Obiectivul general al proiectului a vizat creșterea competitivității economice și îmbunătățirea condițiilor de viață ale comunităților din localitățile Mehadia, Cornereva și Teregova prin creșterea conectivității și mobilității zonelor rurale din vecinătatea coridorului rutier TEN-T. Prin intermediul drumului județean DJ 608 se asigură accesul direct la drumul național DN 6 (E70) – loc. Plugova și Rusca.