Prefecții din județele Galați și Vaslui au solicitat declararea stării de alertă. Astfel, autoritățile pot interveni mai rapid în zonele afectate de inundații.
Procedurile obligatorii pentru ca MAI să declare starea de alertă în Galați și Vaslui, sunt în desfășurare, a anunțat luni premierul Marcel Ciolacu.
„Evident, prioritatea o reprezintă efectuarea urgentă a lucrărilor de reparații, atât la casele și anexele distruse, cât și la drumuri, poduri și alte obiective de infrastructură locală. De aceea, la propunerea prefecților de Galați și Vaslui sunt în curs procedurile obligatorii pentru ca Ministerul Administrației și Internelor să instituie starea de alertă la nivelul celor două județe. Astfel autoritățile locale se pot mișca rapid pentru a contracta lucrări și servicii în termen extrem de scurt”, a explicat Marcel Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu a mai anunțat că fiecare familie afectată de inundații va primi un ajutor de urgență din partea Guvernului de 10.000 de lei. Dacă în familie sunt persoane decedate, Guvernul va aloca alți 10.000 de lei pentru fiecare victimă.
Guvernul se reunește în regim de urgență pentru ajutorarea sinistraților. Ședință extraordinară se va desfășura luni. Aceasta a fost convocată de premierul Marcel Ciolacu pentru stabilirea unor măsuri urgente privitoare la persoanele afectate de inundații. Ședința va începe luni la ora 15.00.
Premierul Marcel Ciolacu nu va mai participa luni la programul guvernamental din județul Buzău, anunțat inițial, pentru că a convocat o ședință extraordinară de Guvern, a anunțat Biroul de Presă.
Ședința extraordinară a Executivului va începe la ora 15.00 și va avea pe agendă măsuri de intervenție rapidă și ajutor pentru persoanele afectate de inundații.
Este vorba despre măsuri fiscale, a precizat Marcel Ciolacu.
Termoenergetica anunță că începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică. Operațiunea se va desfășura concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare. Astfel se pregătește rețeaua petru sezonul de iarnă în București.
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) SA anunță că, miercuri, începe încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică, concomitent cu efectuarea probelor de presiune la instalațiile interioare. Acţiunile sunt necesare în vederea pregătirii reţelei de termoficare pentru noul sezon de încălzire 2024 -2025.
Termoenergetica le solicită bucureștenilor să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.
Compania reamintește că este obligația asociaţiilor de proprietari de a se asigura că instalaţiile interioare proprii (de alimentare cu energie termică) sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.
Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, respectiv după îndeplinirea condițiilor legale.
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, susține că în România sunt prea multe incendii: „Numai în anul acesta pompierii s-au confruntat cu 30.000 de incendii”, a exemplificat Predoiu.
„Riscurile de dezastre naturale, dezastre provocate de diverse activități umane, schimbările climatice sunt din ce în ce mai dese. Numai în anul acesta, pompierii salvatori români s-au confruntat cu 30.000 de incendii. Ne-am confruntat cu incendii de vegetație, pe zone extinse, în diverse regiuni ale țării, unele apărute simultan, ceea ce a însemnat o provocare în plus pentru pompieri. Prin urmare, aceste provocări, riscuri, aceste necesități de a proteja viața cetățenilor, a comunităților față de pericole au crescut și în număr, și în complexitate”, a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul de Interne insistă le cere pompierilor să fie pregătiți. Ast adeoarece zilnic în România sunt aproximativ 1.400 de intervenții.
„E nevoie să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra pregătirii tuturor celor care apără cetățenii de astfel de dezastre. Peste 1.400 de intervenții în toată țara, zilnic în domeniul Situațiilor de Urgență. Numai în București, 30-40 de provocări zilnice. Pot să afirm fără nici o ezitare că cei 26.000 de pompieri salvatori români sunt printre cei mai buni din Europa. Acest lucru este demonstrat de zecile de mii de vieți pe care le salvează anual”, a precizat Cătălin Predoiu.
Guvernul a aprobat majorarea plafonului de impozitare în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Măsura se va aplica de la 1 octombrie.
Anunțul a fost făcut miercuri, înainte de ședința de Guvern.
„Aprobăm majorarea plafonului de impozitare și în cazul pensiilor din sistemul național de ordine și siguranță publică. Practic, le aducem la același nivel cu celelalte pensii publice, unde deja am legiferat ridicarea plafonului de la 2000 la 3.000 de lei, începând cu 1 octombrie. Aproximativ 200.000 de români vor beneficia de această nouă măsură, care este un act de echitate socială”, a anunțat Marcel Ciolacu.
Premierul a mai anunțat că specialiștii încearcă să rezolve și problema pensiilor minerilor.
„Lucrăm acum și la soluționarea problemelor pensionarilor mineri și a celor cu dizabilități. Îmi asum să rezolv problemele acestor oameni! Ei nu au vreo vină că statul a schimbat de mai multe ori regulile legate de pensionare din interese de moment. Însă, fiți sigur că o voi rezolva prin dialog cu Comisia Europeană, ajungând la o înțelegere corectă! Nu prin acțiuni populiste, cu proiecte-fantomă depuse acum în Parlament ce modifică legea asumată anul trecut prin PNRR și votată de toate partidele”, a precizat Marcel Ciolacu.
O măsuri similară a fost luată și în cazul pensiilor publice.
Premierul Marcel Ciolacu își laudă măsurile împotriva inflației. Fără aceste măsuri, inflația era azi de 15%, triplă față de ceea din prezent, a declarat Marcel Ciolacu. El a vorbit și despre investițiile în economie care au ajuns la un record istoric.
Declarația a fost făcută miercuri, înainte de ședința săptămânală de Guvern.
„Cea mai importantă veste de azi este că inflația a reînceput să scadă, ajungând la 5,1%, la jumătate față de iunie 2023, când am preluat mandatul de Prim-ministru. Datele oficiale demonstrează că măsurile noastre privind plafonarea prețului la energie și gaze și a adaosului comercial la principalele alimente de bază au funcționat. Banca Națională a României arată clar că, fără aceste măsuri, inflația era azi de 15%, triplă față de ceea din prezent!”, a spus Marcel Ciolacu.
Potrivit premierului, investițiile nete în economie sunt la un record istoric, depășind în primul semestru 80 de miliarde lei. Mai mult cu 10 miliarde lei, față de aceeași perioadă a anului trecut, dublu față de perioada guvernării 2020-2021, a spus Ciolacu.
„Practic, datele oficiale INS confirmă cifrele Eurostat și pe cele ale BNR, România a trecut la un model de dezvoltare bazat pe investiții”, a precizat șeful Guvernului.
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale va vira în avans, în conturile bancare beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, anunță Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Conturile vor fi alimentate vineri, 13.09.2024 pentru următoarele tipuri de beneficii:
-Drepturi acordate persoanelor cu dizabilități în conformitate cu Legea nr. 448/2006;
-Bugetele personale complementare acordate lunar persoanelor cu dizabilități;
-Indemnizaţia lunară acordată persoanelor cu handicap grav şi accentuat;
-Indemnizaţia lunară de însoţitor pentru persoanele cu handicap vizual;
-Alocaţia lunară de hrană pentru copiii cu handicap de tip HIV/SIDA.
Potrivit bazei de date a ANPIS, la nivel național sunt înregistrați 907.887 de beneficiari ai acestor drepturi, iar cuantumul de plată pentru luna septembrie este de 571.467.648 lei.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu este interesat de cartea liderului PNL, Nicolae Ciucă. El a fost întrebat dacă a citit cartea lui Nicolae Ciucă și a răspuns că nu a avut curiozitatea. Cei doi sunt parteneri în coaliția de guvernare, dar și adversari în alegerile prezidențiale.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că nu a avut curiozitatea să citească cartea „În slujba țării!”, scrisă Nicolae Ciucă.
Marcel Ciolacu a spus că nu a primit niciun exemplar și nici nu a răsfoit cartea, chiar aceasta a fost postată online. „Nu am avut curiozitatea”, a declarat Ciolacu.
Declarația a fost făcută miercuri, în zona Obor, în timpul unei activități electorale.
Sportivii medaliați la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Paris vor fi decorați. Ceremonia va avea loc miercuri, Palatul Cotroceni. Sportivii vor fi decorați de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit Administrației Prezidențiale, România a încheiat participarea la Jocurile Paralimpice cu un bilanț impresionant: Alexandru Bologa a câștigat o medalie de aur la para judo, clasa J1, categoria -73 kg, iar Camelia Ciripan a obținut bronzul la para tenis de masă, simplu feminin, categoria WS6. De asemenea, Daniel Vargoczki s-a clasat pe locul 7 la para judo, iar Eduard Novak, la para ciclism, a înregistrat două locuri 7 și un loc 10, înainte de a se retrage din competiție.
În competiția olimpică, România a obținut 9 medalii - 3 de aur, 4 de argint și 2 de bronz - și s-a clasat pe poziția 23 în clasamentul pe națiuni. Medaliații acestei ediții sunt:
- David Popovici (aur la 200 m liber)
- Florin Enache și Andrei Cornea (aur la dublu vâsle masculin)
- Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu (aur la barca de 8+1 feminin)
- Simona Radiș și Ancuța Bodnar (argint la dublu vâsle feminin)
- Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (argint la dublu rame feminin)
- Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen (argint la dublu vâsle feminin, categoria ușoară)
- Mihaela Cambei (bronz la haltere feminin, categoria 49 kg)
- David Popovici (bronz la 100 m liber)
- Ana Maria Bărbosu (bronz la gimnastică artistică, sol)
România a avut și alte rezultate notabile, inclusiv patru clasări pe locul 4 și trei pe locul 5.
Greenpeace România cere Tribunalului București suspendarea acordului de mediu pentru Neptun Deep. Cererea a fost depusă luni.
Greenpeace România acuză Agenția de Protecție a Mediului Constanța că a eliberat acordul de mediu nr. 14/28.06.2024, încălcând grav dispozițiile legale și tratând superficial procedurile asociate.
Astfel, Greenpeace România solicită Tribunalului București suspendarea acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep.
„Dintre aceste încălcări menționăm: evaluările referitoare la impactul asupra schimbărilor climatice și contribuția la emisiile de gaze cu efect de seră a proiectului Neptun Deep sunt insuficiente și bazate pe date învechite; procedura transfrontalieră viciată - lipsa parcurgerii procedurii dintr-o dublă perspectivă: impactul asupra biodiversității și corpurilor de apă; lipsa unei consultări publice efective și privarea publicului de studii/informații relevante (testele de ecotoxicitate și rapoartele de diagnostic arheologic); lipsa oricărei evaluări a riscurilor de deteriorare imediată din cauza conflictelor militare; Impactul asupra biodiversității marine nu a fost evaluat corespunzător”, scrie în solicitarea Greenpeace România.
Potrivit Greenpeace, proiectul Neptun Deep ridică preocupări serioase legate de protecția mediului, schimbările climatice și respectarea legislației.
„Afirmația falsă că „amprenta de carbon a proiectului este zero” a indus în eroare autoritățile și publicul, influențând negativ modul în care reprezentanții APM au deliberat avizarea proiectului. În realitate, proiectul contribuie semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră, fiind responsabil de emiterea a 209 milioane de tone de CO₂e pe durata sa, adică o medie anuală de 10,4 milioane de tone de CO2”, a mai arătat Greenpeace.
„În timp ce OMV Petrom și Romgaz pretind că amprenta de carbon a proiectului Neptun Deep este zero, că aceste emisii nu există, cu siguranță le vom simți impactul. Chiar în ultimele săptămâni România s-a confruntat consecutiv cu valuri de căldură, secetă severă și precipitații însemnate cantitativ. Acest proiect nu va face decât să alimenteze și mai mult criza climatică cu care ne confruntăm, să amenințe biodiversitatea marină și să pună în pericol sănătatea publică. Vom continua seria de dezbateri și evenimente publice de informare a comunității locale, proteste și acțiuni în instanță și vom trage la răspundere toate autoritățile și companiile care au bătut palma să distrugă Marea Neagră”, a declarat Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.
Greenpeace România a acționat în instanță companiile OMV Petrom și Romgaz, Primăria și Consiliul Local Tuzla, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral și Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” pentru nereguli în procesele de aprobare și lipsă de transparență în legătură cu date cruciale ce vizează substanțele toxice ce vor fi deversate în Marea Neagră. De asemenea, organizația de mediu a lansat o petiție pentru protejarea Mării Negre și oprirea proiectului Neptun Deep.