În aceste zile de sărbătoare, redacția noastră vă transmite gânduri calde și urări de bine. Fie ca Paștele să vă aducă în case lumină, pace și înțelegere, iar sufletele să…
Patriarhia Română a obținut aprobările necesare pentru aducerea Sfintei Lumini în țară în Sâmbăta Mare, printr-o cursă aeriană specială de la aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv. Inițiativa a fost…
Proiectul Drumului Expres Brăila–Tulcea, cunoscut și sub denumirea „Dobrogea Expres”, a primit primul aviz, după ce Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat studiul de fezabilitate, a anunțat ministrul Transporturilor,…
Ceremoniile funerare dedicate antrenorului Mircea Lucescu se vor desfășura pe parcursul mai multor zile, incluzând un priveghi deschis publicului la Arena Națională și o înmormântare cu onoruri militare la Cimitirul…
Directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a anunțat că au început săpăturile la un nou tunel de pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, între Boița și…
Moartea lui Mircea Lucescu, anunțată marți seară de Spitalul Universitar de Urgență București, lasă în urmă un gol imens în sportul românesc. La 80 de ani, după mai multe zile…
ANSVSA anunță că România își consolidează poziția de partener strategic al Algeria, având în perspectivă exporturi record de peste 1 milion de ovine și carcase în anul 2027. Potrivit instituției,…
Coiful dac de la Coțofenești, furat în urmă cu mai bine de un an dintr-un muzeu din Olanda, ar fi fost recuperat, potrivit unor surse apropiate anchetei. Până în prezent,…
România a pierdut în primă instanță procesul intentat de Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-COVID, fiind obligată să plătească aproximativ 600 de milioane de euro pentru dozele nepreluate, potrivit unei…