Politică

Aproape 400 de tineri și cadre didactice se vor afla la Vâlcea, cu ocazia desfășurării Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română, eveniment ce va avea loc în perioada 10-13…
Vineri, 28 martie 2025, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele Interimar al României, Ilie Bolojan. În cadrul ședinței au fost…
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, susține că pe întreaga Autostradă A0 din jurul Capitalei se va putea circula de la sfârșitul anului viitor. Potrivit lui Sorin Grindeanu, pe semicercul sudic, din…
Fostul ministru al Economiei din partea USR, Claudiu Năsui, susține că în primele două luni ale anului cheltuielile curente ale statului au crescut cu 9,2%. El îl contrazice pe ministrul…
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat la Reuniunea șefilor de stat și de guvern, membri ai Coalition of the willing privind securitatea în Ucraina. Summit-ul s-a desfășurat joi…
Contribuţiile salariaţilor la Pilonul II de pensii private au ajuns la un record lunar în februarie. Asta potrivit statisticilor oficiale. Cifrele au fost comunicate de șeful Guvernului.„Închei cu un exemplu…
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat marți trei investiții foarte importante pentru România în domeniul extracției de minerale rare. Comisia Europeană va finanța cu 615 milioane de euro trei proiecte strategice…
Marcel Ciolacu a trimis Corpul de Control al Premierului la toate ministerele și instituțiile din subordine. Scopul acțiunii surpriză este să afle dacă subordonații au luat măsurile de reorganizare și…
Guvernul Statelor Unite ale Americii a anunțat, marți, că revizuiește recentul proces de includere a României în Programul Visa Waiver (VWP). Explicația oficială este că decizia a fost luată în…

Cele mai citite

Error: No articles to display