Ne apropiem cu pași mari de finalizarea celui mai important proiect de infrastructură sportivă din județ, astfel: Sala va avea 4.670 locuri și va putea găzdui competiții sportive internaționale, concerte,…
Drumul Regelui: o prezentare spectaculoasa a unui proiect greu, prin care legăm Petrișul și Vata. Proiectul propus spre finanțare contribuie la îndeplinirea obiectivului Intervenției Regionale 5.1.A – Drumuri județene, respectiv…
A avut loc evenimentul educațional „Orientare în carieră”, organizat de Consiliul Județean al Tinerilor Giurgiu, cu sprijinul Consiliului Județean Giurgiu, Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu și Teatrului „Tudor Vianu”. Evenimentul s-a…
Gheorghe Șoldan: Este cea mai mare investiție din istoria aeroportului nostru. Clădirea va avea un regim de înălțime P+1+2, cu o suprafață totală de 10.800 mp. La parter, terminalul va…
Consiliul Județean Hunedoara anunță că, pentru siguranța participanților la trafic, începând cu data de 15 noiembrie 2025 până la 31 martie 2026, mai multe sectoare de drumuri județene vor fi…
În perioada 4–5 noiembrie 2025, Universitatea Tehnologică Munster (MTU) din Cork, Irlanda, a găzduit cea de-a 6-a Întâlnire Transnațională de Învățare (TLM) din cadrul proiectului SIRM – Integrarea Socio-Economică a…
În această săptămână, dăm startul execuției lucrărilor de modernizare a tronsonului trei din drumul judeţean DJ 104D, finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”‼️ Consiliul Judeţean Braşov a transmis…
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” își deschide din nou porțile pentru iubitorii de cultură românească. Biletele s-au epuizat imediat, dar bucuria rămâne pentru toți: spectacolele Junilor Sibiului pot fi…
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu i-a primit astăzi, 3 noiembrie 2025, la sediul Palatului Administrativ pe președintele Fundației Române de Etnografie și Folclor din Voivoina, Nicu Ciobanu, pe reprezentanții…